sâmbătă, 29 septembrie 2012

life update

Lately sunt tot pe drumuri şi dacă nu sunt pe drumuri sunt înglodată în tone de acte. E bine, nu e rău. Nu mă plâng pentru că asta înseamnă că am de lucru. Şi cum munca nu m-a speriat veci, nici acum nu mă supără, atâta doar că sunt obosită. 

Ce e trist e că nu apuc să citesc atât cât aş vrea, prin urmare am ultima carte pe care o deţin în bibliotecă, scrisă de Vonnegut, pe jumătate neterminată. Este vorba despre Pianul mecanic. Am cumpărat un ebook al celebrei Rodica Ojog-Braşoveanu intitulat Grasă şi proastă care-mi ţine companie pe drumuri, dar pe care de abia am reuşit să-l ating. 

Am terminat un fular în weekend în puţinele momente de "nelucrat". E o tradiţie pe care o îndeplinesc de ceva ani, şi anume îmi tricotez în fiecare toamnă un fular nou, mă gândesc din timp la culoare, la model, la lungime (ador fularele interminabile), dacă-i adaug flori sau franjuri, ciucuri sau nasturi coloraţi, şi undeva prin septembire dau în patima tricotatului obsesiv şi isteric din care nu mă pot opri decât atunci când "pufoşenia de atârnat la gât" e finită. Am să postez o fotografie cu el imediat ce va fi finisat. 

Am prins într-o noapte de nesomn un film foarte bun cu Anthony Hopkins şi Alec Baldwin care se numeşte The Edge. E un film de prin 1997 care chiar merită atenţie şi care mie una chiar mi-a dat de gândit. 


Am redescoperit cafeaua la filtru, la ibric şi .... la benzinărie. Din păcate/Din fericire, nu m-a convins nici măcar una dintre cele enumerate mai sus să mă dezic de cafeua espresso pe care o savurez de câte ori sunt at home.

sursa foto
Fără prea mare stres am reuşit să mănânc doar mâncare crudă de cel puţin 2 ori pe săptămână. Pentru cei care se întreabă dacă am slăbit, răspunsul e afirmativ. Dacă te hrăneşti corect, slăbeşti fără efort pentru că organismul elimină singur toxinele şi grăsimile acumulate cu mult interes şi cheltuială de-a lungul anilor, într-un timp relativ convenabil fără "să beneficieze" de şocurile unei diete dureroase şi chinuitoare. Mi-era oarecum teamă că n-am să reuşesc să mânânc corect din moment ce sunt pe drumuri cu zilele. DAR spre surpinderea mea e mult mai comod decât pe vremuri. Atâta timp cât am fructe şi seminţe crude în geantă, totul e perfect. Dacă mă opresc să mănânc la vreun restaurant nu mânânc decât salată. Aleg în general salata grecească pentru că ştiu că nu am cum să dau greş. Nu conţine carne, maioneză sau vreun dressing păcătos. Dacă nu-mi place brânza din ea, n-o mănânc şi gata. Nu-mi comand niciodată sucuri, doar apă plată, limonadă cu miere, ceai sau un fresh de portocale. Dacă sunt în vizită la ceva prieteni, cu siguranţă îmi fac singură cumpărăturile şi-mi încropesc ceva rapid, gustos şi cât mai natural posibil. Deci, după cum spuneam, e chiar mai uşor decât pe vremuri. În plus, am şi mai multă energie şi o digestie uşoară deşi umblu toată ziua şi mănânc pe fugă. 

În concluzie, la mine e multă agitaţie... La voi?






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu