Vă povesteam aici că stresul vieţii mele este mersul la cumpărături pentru cele două picioare ale mele. Aş face orice doar să nu fiu nevoită să merg să caut încălţări. DAR...
Într-o zi, săptămâna trecută, m-am nimerit prin oraş cu prietenuţa mea de suflet. Am intrat cu ea într-un magazin cu de toate, nu cine ştie ce, cu cel mai extraordinar, nici cel mai scump, nici cel mai în trend.
Ea s-a apucat să încerce una-alta, mai ales că picioarele ei se învârt în jurul perfectei cifre 38, şi şi-a găsit instant un milion de perechi de pantofi, botine, cizme, bocanci, ghete, adidaşi, tenişi etc.
Eu priveam în linişte prin magazin de parcă era unul cu articole bărbăteşti, iar eu nu aveam ce căuta acolo.
Cred că undeva, pe parcursul vieţii şi al încercărilor mele de încălţare din toate colţurile lumii, m-am decis că nu are sens să mă mai chinui, dacă va fi să fie să umblu încălţată, bine, iar dacă nu, asta e. Aşadar, în momentul meu de deplină resemnare, văd o pereche de încălţări tare dulci şi tare pe gustul meu. Le admir, ele îmi fac cu ochiul, eu mă întorc cu spatele, ele parcă mă cheamă, şi într-un puseu de încredere diabolică în sine, mă îndrept spre ele, le iau de pe raft, le răsucesc, caut cu disperare numărul şi .... SURPRIZĂ: 35!!! Evrika! Le încerc cu inima bătându-mi cu putere. Perfecte! Leşinată de plăcere nu le mai dau drumul nici ca să mi le aşeze vânzătoarea în cutie...
Dragii mei, mi-s nou încălţată, mă plimb cu patos prin oraş cu "picioare" noi! Sunt atât de fericită! A dat norocul peste mine! Ştiam eu! Ha!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu