miercuri, 30 ianuarie 2013

Django Unchained





Ştiu. Multă lume şi multe bloguri au vuit pe baza acestui film. Eu nu vreau să vă povestesc acţiunea, nici să-l laud pe Quentin Tarantino (ale cărui filme le ador pur şi simplu), ci vreau să vă spun că prin acest film mi s-a îndeplinit o dorinţă, şi anume: de a-l vedea pe Christoph Waltz jucând alături de Leonardo DiCaprio. Au fost nişte scene absolut memorabile cu cei doi actori, jucate cu o pasiune şi o dedicaţie ieşite din comun. Bineînţeles că şi Jamie Foxx s-a ridicat la înălţimea situaţiei, iar în rolul lui Stephen nu mi l-aş fi putut imagina pe altul decât pe Samuel L. Jackson. Ce ador la filmele lui Quentin Tarantino este dramul acela de umor de înaltă clasă ascuns printre replicile picante, dezinvoltura teatrală ce marchează jocul actorilor, ah, totul te lasă fără cuvinte. Filmul merită câteva ore din viaţa voastră. Sincer. Nu-l pierdeţi. Enjoy! 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu