duminică, 30 septembrie 2012

Cremă de brânză cu sfeclă

sursa foto
Am mâncat crema asta de brânză prima oară în Grecia, mai exact în Afisos. A fost demenţială. N-am ştiut însă că era făcută cu sfeclă proaspătă şi nu cu sfeclă pusă pe iarnă, la borcan. 

Prima oară când am încercat să fac crema asta am folosit sfeclă de la borcan şi nu prea mi-a plăcut la gust. Zilele trecute însă am cumpărat puţină brânză proaspătă (cam 250 de grame) pe care am amestecat-o cu 100 de grame de smântână o leacă mai grasă. Am adăugat o sfeclă mică, proaspătă şi dulce. Am udat totul cu ulei de măsline, am parfumat cu puţin oregano şi am dat gust cu sare şi piper. Toată compoziţia a dansat în blender până a rezultat o cremă delicioasă şi răcoroasă. 

Da, culoarea acestui preparat e roz, pare un desert, dar merge de minune cu câteva felii crocante de pâine cu chimen. 

Din păcate, pozele mele cu această reţetă lasă de dorit, aşadar am împrumutat o fotografie care exprimă exact consistenţa şi culoarea preparatului, de pe blogul Bucătăria cu Mirodenii. Puteţi combina crema asta cu paste sau cu cartofi copţi. E o mâncărică rapidă şi foarte bună la gust. Se poate folosi şi tofu din cel simplu, fără arome, doar cu sare. Aveţi grijă însă la gust când potriviţi de sare şi piper! Enjoy!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu