marți, 9 iulie 2013

Anotimpul fructelor de mango


După cum bine ştiţi sunt în permanentă căutare de autori noi, necunoscuţi mie. Nu mai ştiu cu ce ocazie am primit această carte, dar mi-a făcut mare plăcere să o citesc. A curs foarte lin şi mi-a oferit o nouă imagine asupra unei lumi pe care îmi doresc din suflet să o cunosc la un moment dat în viaţă: India. Pe cât de colorată şi condimentată pe atât de minunată mi se pare. 

Personajul principal al cărţii este Priya Rao, o tânără indiancă stabilită în Statele Unite ale Americii. Ea revine în ţara natală după 7 ani cu scopul de a-şi anunţa părinţii că doreşte să-şi unească destinul de cel al unui american cu care-şi împarte deja viaţa, casa şi patul, fapt necunoscut familiei ei conservatoare. Din păcate, tradiţiile indiene nu înţeleg o astfel de uniune, având în vedere că ritualul mariajului în India contemporană înseamnă în fapt o căsătorie aranjată şi moderată de părinţi. Odată ajunsă acasă, carapacea de femeie independetă cu drepturi şi principii se fisurează, iar Priya se trezeşte tărâtă fără drept de apel în miezul unui ritual de căsătorie aranjat de părinţii ei. Nu-şi găseşte curajul de a riposta şi de a se impune în faţa familiei, lăsând timpul să curgă fără să aducă în discuţie adevăratul motiv al vizitei ei. 

Printre rânduri, descoperim o Indie fascinantă, cu multe părţi rele, dar şi multe bune, fiecare capitol al cărţii deschizându-se cu câte o reţetă indiană în ton cu conţinutul picant al textului. 

Aproape toată acţiunea cărţii se petrece în casa bunicilor unde întreaga familie se adună pentru ritualul conservării fructelor de mango, urmând o reţetă tradiţională atent explicată. Priya încearcă în repetate rânduri să-şi spună păsul, iar undeva spre sfârşitul cărţii când reuşeşte să spună tuturor adevărul despre ea şi viitorul ei soţ american, se dezlănţuie iadul. Mai ales că omite să le precizeze că Nick este un bărbat de culoare... 

Vă las oarecum în aer, ştiu, dar  e interesant să descoperiţi singuri acest labirint de tradiţii, ritualuri şi ţesături fine. Enjoy!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu