duminică, 19 mai 2013

cu şi despre oameni


Azi gândurile au început devreme. Încă nu discutau păsările afară când am deschis ochii şi am început să învârt tot felul de probleme pe toate părţile. Am reuşit să mă relaxez abia când mi-am dat seama că e duminică, că e foarte devreme, că sunt încă foarte obosită, că n-am dormit suficient, că nu sunt nori pe cer (Doamne ajută!), că va fi o zi lungă de muncă, că o să am ceva timp de citit în colţul meu de terasă.... 

Citesc The Help, ronţăi fructe uscate şi mă bucur de soare. În jurul meu, oameni de toate vârstele vin şi pleacă. Am început ziua de lucru la 9 şi 20 de minute. Cu 2 oameni lipsă şi cu mai mult calm decât credeam că pot dispune. De când am deschis terasa iau lucrurile aşa cum sunt. Sau poate purşi simplu nu mai am unde înmagazina probleme în plus. Am şters mese, am servit cafea, am spălat scrumiere, am zâmbit şi povestit până am rămas doar cu un om lipsă. 

Îi văd pe mulţi butonând telefoanele în căutare de internet. Încă nu am reuşit să înţeleg acest tip de socializare. Văd tineri adunaţi la o masă atât de acaparaţi de internet încât uită să mai discute între ei. Mă întreb de multe ori dacă nu se adună la masă şi vorbesc între ei pe messenger... 

Ador familiile care vin în vizită. Taţii servesc bere rece, mamele cafea negreşit, iar copiii limonadă colorată cu sirop de curacao sau grenadine sau lime. Abia aştept să pun pe mese şi oferta de îngheţată. Încă sunt în negocieri, dar pe săptămâna viitoare îi dau de cap. 

Îmi plac şi familiile tinere însoţite de căţel. N-au venit în vizită decât căţei civilizaţi. Până acum. Toţi aşteaptă sub mese până stăpânii îşi termină băuturile. Pleacă apoi uitându-se cu jind la vitrinele cu băuturi reci. 

Unii oameni vin şi se aşează cu faţa la stradă. Stau şi patru ore cu o bere în faţă uitându-se la oameni, maşini, asfalt, vechiul cinematograf care e vis-a-vis de noi. Nici nu discută între ei. Doar privesc. E şi asta o formă de relaxare, bănuiesc. 

Un domn între două vârste vine aproape zilnic cu bicicleta. Se aşează la o masă aproape de copacul de care-şi sprijină mijlocul de transport şi serveşte o bere. Singur. Nu citeşte ziarul, nu răsfoieşte meniul, nu discută la telefon, nu caută internet. Cade doar pe gânduri în faţa unei halbe de bere Heineken. Nu bea niciodată altceva. 

Vin şi vrăbiuţe. Se aşează cel mult pe spătarele scaunelor. Fură popcorn sau te miri ce frunze ne mai cad de prin copaci. E bine că sunt foarte atente tot timpul şi curăţă din locuri care pentru noi sunt mai greu accesibile. Ştiu că le-am invadat teritoriul, aici sub copaci, aşa că le mai las din când în când câţiva biscuţi. Nu-mi mulţumesc niciodată, dar nici nu deranjează prea mult. Ne înţelegem. 

Muzica nu se opreşte decât înainte cu un minut de închidere. E muzică de chillout. Nu toţi o gustă. Sunt sigură. Mai ales pentru că nu au mai auzit sau  pentru că nu sunt obişnuiţi. Însă oamenii se educă. Iar cei umblaţi, se bucură de acest peisaj nou ca de o pâine caldă. Şi mie una îmi place pâinea caldă. Vouă nu? 



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu