vineri, 19 aprilie 2013

scop nobil cu lacrimi şi muci


Joia asta a fost cu cântec. Un cântec cu drum lung, în scopuri nobile, marcat spre nefericirea mea şi de o răceală chinuitoare cu lacrimi şi muci. Da, muci. Nu vă miraţi de cuvânt, toată lumea îl cunoaşte şi-l foloseşte, n-am să fiu eu prima care să-l evit. Şi acum, când scriu, plâng şi-mi suflu nasul de parcă toată lumea mea s-ar fi scufundat precum Titanicul. Deci, cum vă spuneam, am făcut un drum în scop nobil, şi anume am însoţit o cunoştinţă tare în vârstă şi tare bolnavă la un spital cu mulţi medici coloraţi şi zâmbitori, privaţi şi probabil bine remuneraţi. 

Am petrecut câteva ore stând într-o sală de aşteptare citind şi molfâind curmale, care din pricina lacrimilor şi mucilor mei, n-aveau niciun gust. M-am mirat şi minunat de atâtea amibilităţi şi de atâta culoare pentru că eu una cunosc spitalul ca fiind unul urât şi murdar. Ăsta în schimb, cel puţin din colţul meu ronţăitor, părea unul pentru oameni. În sfârşit, mi-am zis, s-a făcut un spital şi pentru oameni.

Drumul de întoarcere a fost mai liniştit. Cu prea mult soare. Şi deci şi mai multe lacrimi. N-am mâncat decât fructe uscate, nuci şi mere. M-am îmbătat cu ceai şi apă, am povestit nimicuri, mi-am pipăit nasul rudolfian şi într-un târziu am ajuns acasă. Nici n-am apucat să intru că am şi plecat să-mi rezolv treburile amânate din pricina drumului. 

M-am întors târziu şi am adormit îmbrăţişând cu putere o rolă mare de şervete de bucătărie. Vis!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu