vineri, 29 martie 2013

despre Ina şi Paşi spre Eden


Să tot fie vreo 2 ani de când am descoperit-o pe Ina. Ţin minte că am rătăcit prin paginile blogului ei până am uitat de mine. Tot frunzărind reţete, păreri, sfaturi, recomandări, mi-am dat seama că s-a instalat definitiv în lista mea de bloguri de citit. M-am lipit de ea şi de sfaturile ei pe tot parcursul schimbarii mele alimentare. Cred despre ea că e desprinsă dintr-un basm. De câte ori îi deschid blogul parcă simt miros de lavandă şi raze de soare. Mă bucură şi mă linişteşte. 

Spre surprinderea mea, de ceva vreme dăruieşte cu atâta mansuetudine o revistă online absolut senzaţională. Prin urmare, acum ceva vreme mi-am luat inima în dinţi şi i-am cerut Inei acordul să pot posta aici câteva din numerele revistei doar de dragul de a vă transmite şi vouă că e musai să o citiţi. Eu una mă inspir din reţetele ei şi-i caut mereu sfaturile, o ascult cu mare atenţie, mai ales că vorbeşte din experienţă, din încercate. Am aflat de la ea despre multe dintre ingredientele pe care le folosesc azi, datorită ei mă hrănesc mai sănătos, mai corect, am testat multe dintre reţetele ei, de unele am devenit chiar dependentă, le fac des şi nu mă mai satur. Sper din suflet ca pe viitor să-i găsesc revista la standurile de presă. Aveţi mai jos 2 numere din Paşi spre Eden. Enjoy!






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu